La 15 km de capitala Tunisiei se găseşte un mic oraş-port, crescut pe malurile canalului ce leagă lacul Tunis de golful cu acelaşi nume al Mării Mediterane. Canalul, lat de 28 de metri, asemănat de locuitori cu un „gât” sau gâtlej strâmt, era numit, de aceea, de către arabi Halq al-Wādī, nume tradus de italieni prin gola, cu diminutivul goletta, de unde provine numele „franţuzit” pe care îl poartă azi orăşelul: La Goulette.
Port al Tunisului, această aşezare cuprinde, fireşte, instalaţii portuare moderne necesare oricărei astfel de construcţii. Dar portului propriu-zis, forfotitor şi comercial, îi este "ataşat" un orăşel vechi de câteva secole, cu o populaţie amestecată, o istorie interesantă şi un aer surprinzător de cosmopolit.
La începutul secolului al XVI-lea, aşezarea era controlată de Khizir Khayr ad-Dîn, mare amiral al Imperiului Otoman. Înţelegând prea bine importanţa strategică a locului (datorită apropierii sale de Italia), amiralul îşi instalase acolo un avanpost cu gândul de a putea ataca mai uşor Sicilia, Sardinia şi Regatul Neapolelui, întinzându-şi astfel puterea în Mediterana.
Asta, fireşte, nu convenea cârmuitorilor din Europa occidentală; de aici - ciocniri militare între otomani şi creştini.
În 1535, conducătorul acestei lupte pentru supremaţie era Carol Quintul, împărat al Spaniei, dar a cărui putere se întindea peste o mare parte a Europei (peste Germania şi peste o parte a teritoriului de azi al Italiei, Franţei, Belgiei, ca şi peste Sicilia), precum şi peste mari teritorii din recent-descoperita Americă, ceea ce făcea din el cel mai puternic monarh creştin al vremii sale.
În fruntea a 400 de corăbii şi a 30.000 de oameni, Carol Quintul a dat, în anul 1535, împotriva amiralului Khizir Khayr ad-Dîn, bătălia de la Tunis, soldată cu victoria spaniolilor. Aşa a început stăpânirea spaniolă asupra Tunisului, care a durat până în 1574, când turcii au pus din nou stăpînire pe oraş.
La Goulette era un cartier al acestui oraş, dar a început să se dezvolte rapid de pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, când populaţiei compuse, până atunci, din turci şi arabi au început să i se adauge tot mai mulţi emigranţi de origine italiană, veniţi în special din Sicilia şi Malta. Iniţial, cei mai mulţi erau de condiţie socială joasă şi foarte săraci, dar, găsind de lucru în portul aflat în plină dezvoltare şi în domeniul navigaţiei, au ajuns treptat la o stare materială mai bună; astfel, comunitatea de italieni din La Goulette s-a consolidat, apărând chiar zone întregi din oraş locuite predominant de ei, precum cartierul Mica Sicilie (există şi în Tunis un cartier cu acest nume). În 1868, a fost semnat un acord italo-tunisian care privilegia imigranţii de origine italiană, ceea ce a avut drept consecinţă faptul că în Tunisia au început să sosească şi "expaţi" originari din burghezia mică şi mijlocie. Italienii reprezentau un element important în viaţa orăşelului: o cameră de comerţ italiană (înfiinţată în 1884), o Bancă Siciliană, şcoli, teatre şi publicaţii în limba italiană dovedesc marea influenţă a culturii italiene în La Goulette, în cursul secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului XX.
În 1881, Tunisia a devenit protectorat francez, căpătându-şi independenţa abia în 1956. Începând de atunci, Islamul şi-a extins treptat influenţa în Tunisia (ca şi în toate celelalte ţări ale Maghrebului).
În 1964, preşedintele Habib Bourguiba (naţionalist care, consecutiv obţinerii independenţei şi instaurării Republicii Tunisiene, încerca să debaraseze ţara de moştenirea epocii coloniale) a ordonat naţionalizarea unor bunuri aparţinând străinilor; în consecinţă, mulţi dintre aceştia au ales calea exilului. Locuitorii de origine italiană din La Goulette aveau documente de identitate franceze, obţinute în perioada protectoratului, astfel încât au fost şi ei trecuţi printre "străini" şi au plecat în număr mare din Tunisia, mulţi ajungând în Franţa, la fel cum s-a întâmplat cu mulţi dintre cetăţenii francezi din ţările Maghrebului, după ce acestea şi-au dobândit independenţa.
Trăsătura distinctivă a oraşului o constituie tocmai acest amestec de moşteniri culturale diferite, care şi-au lăsat urmele nu doar în arhitectură, ci şi în câteva expresii din dialectul sicilian, pe care încă le mai ţin minte cei mai bătrâni locuitori ai oraşului.
Din secolul al XVIII-lea şi până la obţinerea independenţei, La Goulette a fost singurul oraş din Tunisia în care populaţia musulmană era minoritară, dominante fiind comunitatea creştină şi cea iudaică (evrei existau aici încă din Antichitate, de pe vremea romanilor, lor adăugându-li-se, ulterior, evrei sefarzi refugiaţi după expulzarea lor din Spania - 1492).
Ce a rămas azi din tot acest amestec de etnii şi influenţe?
Fortăreaţa construită în secolul al XVI-lea de Carol Quintul, după bătălia Tunisului, şi reconstruită de turci, când aceştia au luat înapoi La Goulette.
Biserica Saint-Augustin et Saint-Fidèle, ridicată de călugării capucini sicilieni în cartierul italian al oraşului, începând cu anul 1848, este cel mai important lăcaş de cult creştin din oraş şi expresie a "moştenirii italiene"; centru al unei parohii catolice, e văzută chiar ca un simbol al convieţuirii de veacuri a celor două religii - islamul şi creştinismul - în La Goulette.
Bulevardul Franklin Roosevelt, foarte agreabil pentru o plimbare în care să iei contact cu atmosfera orăşelului.
Câteva clădiri coloniale, rămase din perioada protectoratului francez.
Activitatea portuară comercială, profilată pe traficul mărfurilor, a fost preluată, în secolul XX, de portul Rades, La Goulete rămânând un port pentru vasele de pescuit şi de călători şi un pitoresc obiectiv turistic litoral. Aici e poarta de intrare în Tunisia a multora dintre vasele de croazieră care plimbă turiştii pe Marea Mediterană.
În perioada interbelică, era o destinaţie estivală preferată a familiilor modeste din capitală; situat la mică distanţă de Tunis, era uşor accesibil cu trenul, fie şi numai pentru câteva ore, la sfârşit de săptămână. O plajă întinsă, scăldată de apele calde ale Mediteranei; o îmbinare de stiluri arhitecturale ce aminteşte dubla influenţă a celor două culturi - nord-africană şi europeană - care s-au contopit aici; restaurante pescăreşti renumite prin mâncarea lor gustoasă - sunt cîteva dintre elementele ce alcătuiesc farmecul orăşelului La Goulette, "uşa" prin care pătrund călătorii dornici să descopere Tunisia.
