miercuri, 24 august 2011

Oroshaza-Gyoparosfurdo, Ungaria

Oroshaza-Gyoparosfurdo este situat la 180 km. de Budapesta, 56 km. de Szeged, 33 km. de Bekescsaba si Szentes. Centrul Gyoparos se afla la o distanta de 3 km. de de centrul orasului Oroshaza, intr-o rezervatie naturala, pe malul lacului Gyoparos si a fost construit pe o suprafata de 6000 mp. Sistemul de lacuri (cuprinde 3 lacuri) este cunoscut inca din anul 1869, fiind folosit in scopuri terapeutice. Apa strandului si bailor termale din centrul Gyoparos, este o apa alcalina si bogata in carbonati, iar eficienta ei este dovedita in tratamentul afectiunilor sistemului osos, al sistemului locomotor, bolilor ginecologice si reumatismului. Apa de aici este eficienta de asemenea in perioade de convalescenta, dupa boli sau accidente.
Parcul acvatic a fost deschis in mai 2004. Acest complex extraordinar este deschis pe toata durata anului si isi asteapta turistii cu 3 bazine exterioare si 4 bazine interioare, doua topogane gigant cu coborâre in bazinul cu hidromasaj, sala de conferinte, baruri si restaurante. Unul din locurile speciale ale Parcului Acvatic Gzoparos este saunapark (sauna) unde exista 6 tipuri de sauna in 8 cabine disponibile pentru vizitatori. Aici puteti gasi sauna, bio-sauna, baie aromata, terapie luminoasa, danarium, bai reci si jacuzzi. Centrul de sanatate ofera turistilor servicii de refacere, relaxare, revigorare in solarium, dusuri sub jeturi de apa. De asemenea complexul dispune de acupunctura, biorezonanta, masaje totale sau partiale.
Statiunea de vacante a fost construita in jurul unui lac de sodiu cu origini naturale si este impartita in 3 parti: Baile Medicale (Termale) Gyoparos, Bazinele cu apa si Parcul Acvatic.